Starea DN 73
Traseu
Piteşti (DN 7) - Câmpulung Muscel - Râşnov - Cristian - Braşov (DN 1)
Lungime
132,161 km
ANUNTURI
5 decembrie 2019 - Lucrarile dintre Rasnov si Bran au fost incheiate si s-au ridicat toate restricțiile de circulație. Pe acest sector, până în prezent, s-au refăcut aproximativ 11,5 km de la zero, asta insemnind excavaţie, refacerea structurii rutiere şi primul strat de asfalt, urmând ca anul viitor să se pună şi celelalte straturi - cel de legătură şi cel de uzură. S-a finalizat un pod nou, construit de la zero, s-au reabilitat alte trei, zece podeţe şi s-au făcut trei sensuri giratorii. S-a făcut şi giratoriul provizoriu de la intersecţia Poiana Braşov - Râşnov şi Zărneşti. În acest moment, nu se mai lucrează la partea carosabilă, urmând ca, pe parcursul iernii să se continue lucrările la rigole şi şanţuri, în afara părţii carosabile, iar de la anul se vor continua lucrările de aşternere a celor două straturi, până la limită dintre judeţele Brasov si Arges. Mai urmează lucrări pe zona Moieciu - Fundata, unde, în prezent, sunt suspendate pe o porţiune de 4,5 km, pentru că acolo este un proiect pe fonduri europene de apă canal, până anul viitor. VIDEO
octombrie 2019 - Intre Rasnov si Bran se lucreaza la modernizarea DN 73. Sint deschise casete de largire, in zona carora se circula alternativ pe o banda.
Comenteaza starea acestui drum, prin contul de Facebook
Comments
Post a Comment